luni, 30 septembrie 2019

Vacanţă fără telefon, în România. Trei zile de linişte şi relaxare

Suntem dependenţi de telefon. Când muncim, involuntar ne uităm pe ecran, când ne uităm la un film la fel, când citim, când gătim, când mergem la toaletă, în orice moment al vieţii noastre ne uităm pe telefon. Până şi primul lucru pe care suntem tentaţi să îl facem dimineaţa, când ne trezim, nu este să sărutăm persoana de lângă noi, ci să ne aruncăm ochii în telefon. Şi facem asta în gol, fără o ţintă anume, fără un scop. Dăm scroll la infinit, până se termină şi Facebook, şi Instangram şi Whatsapp. 

Aşa că am decis să evadăm! Trei zile fără internet, fără semnat la telefon, cu telefonul doar pe post de ceas şi cameră foto. Ştiam unde să mergem, mai fusesem, dar parcă niciodată nu ne-am bucurat atât de mult că vom scăpa de telefoane. Aşa că am pus cortul, sacii de dormit, scaunele şi masa în portbagaj, ne-am luat hainele groase la noi şi am plecat. 

De la Bucureşti la Gura Siriului, în trei ore 


Destinaţia, cum v-aţi dat seama deja, a fost Gura Siriului, în judeţul Buzău. Am mers în zona Lacului Siriu, undeva unde numărul turiştilor este încă foarte mic. Zona este foarte bine cunoscută de pescari amatori, dar şi de cei care vor să petreacă câteva zile în linişte. Dar nu se compară, ca aglomeraţie, cu Valea Prahovei, spre exemplu. Pentru că aici nu sunt restaurante, cluburi, nimic! 

De la Bucureşti, am mers până la Ploieşti, apoi spre Vălenii de Munte şi am ţinut drumul drept prin sate până am ajuns în comuna Pătârlagele, din Buzău. Dar cu GPS nu aveţi cum să rataţi destinaţia. Ca să ajungeţi acolo, nu trebuie decât să puneţi pe GPS cabana Valea Neagră, din Siriu, şi veţi găsi un peisaj perfect! Odată ajunşi în zonă, tot ce trebuie să faceţi este să găsiţi un loc bun de pus cortul şi să strângeţi lemne pentru focul de tabără. Şi aveţi de unde, că sunt foarte multe crengi uscate pe jos. 




Animale sălbatice 


Dacă urşi  nu am întâlnit în zonă, ei nefiind la fel de obişnuiţi cu oamenii precum cei din zona Braşovului, în zonă veţi vedea vulpi, dar şi pârşi, nişte veveriţe înrudite cu şobolanii, dacă nu ştiţi cum arată. 

Şi mai sunt şi nişte câini foarte mari de la stâna din zonă, care sigur vă vor vizita în căutare de mâncare. Sunt docili, stau la mângâiat, dar ideal ar fi să nu lăsaţi mâncare sau gunoi pe afară în timpul nopţii. 

Trasee montane 


De la cabana Valea Neagră aveţi posiblitatea de a urca spre Lacul Vulturilor, un loc mirific în zona Siriu. Problema este legată de marcaje, care lipsesc în multe porţiuni ale traseului, aşa că va trebui să vă orientaţi foarte bine, dar şi de timpul de urcare. Pentru că placa de la cabană scrie că veţi ajunge la lac în 2 ore şi jumătate, însă de fapt veţi face cam patru ore. Şi panta de urcare este destul de înclinată. Sus, pe platou, aproape de Poarta Vânturilor, s-ar putea să vă întâlniţi iar cu nişte câini de stână, dar aceştia nu sunt foarte docili. Ideal este să îi ţineţi la distanţă şi să fiţi atenţi la ei, pentru că au obiceiul să se strecoare prin spatele turiştilor. Şi nu sunt mici deloc! 


Mai există şi opţiunea cascadei Caşoca. Acolo puteţi ajunge cu maşina, dacă puneţi destinaţia pe GPS. De la cabana Valea Neagră până la Caşoca sunt aproximativ 20 de kilometri. Dar merită şi cascada! 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu