De la politicieni citire. Astăzi, despre sore şi autobuze care survolează

“Sorele fetei l-au văzut pe criminal”, a spus Andreea Creţulescu, de la România TV, în cadrul unei emisiuni săptămâna aceasta. Şi nu e prima dată când aud această exprimare din partea unor politicieni sau prezentatori tv. Aşadar, cum este corect? 

Potrivit normelor limbii române, forma “sore” este acceptată doar atunci când facem referire la asistente medicale, infirmiere, nicidecum când ne referim la gradul de rudenie. Aşadar, exprimarea folosită de multe ori atât de politicieni cât şi de realizatori tv este eminamente greşită. Corect ar fi, în exemplul de la început, “surorile fetei l-au văzut pe criminal”. 

Autobuzele care survolează 

“Nu mi se pare normal să fie atât de multe autobuze care survolează central Craiovei”. Declaraţia îi aparţine unui membru PNL Craiova, Marinel Florescu, în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local. Bărbatul, nemulţumit de numărul mare de autobuze care traversează central oraşului, s-a folosit de un termen care nu îşi avea locul aici. 

Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, “a survola” înseamnă “a zbura cu avionul deasupra unui teritoriu”. Dincolo de faptul că autobuzele nu zboară, indiferent de cât de tare ar fi călcată pedala de acceleraţie, explicaţia din DEX arată clar că “a survola” face referire la avioane. Ce să îi faci, când eşti mai ocupat cu politica, nu mai ai timp de semantic! 

De altfel, un sociolog chiar a anunţat acum câţiva ani că astfel de erori nu sunt atât de grave din punct de vedere al audienţei sau al electoratului şi că au tendinţa să devină, mai degrabă, glume. „E o problemă gravă, dar ea nu e gravă electoral pentru că puţină lume sesizează. La un moment dat, ele devin glumiţe şi nu sunt elemente de excludere. Persoanele care au anumită formaţie intelectuală rar vor vota personaje de genul acesta. Numai că aceştia nu sunt mulţi, adică nu există o sancţiune electorală reală, autentică”, spunea Alfred Bulai, sociolog şi analist politic.

Read More

Vacanţă fără telefon, în România. Trei zile de linişte şi relaxare

Suntem dependenţi de telefon. Când muncim, involuntar ne uităm pe ecran, când ne uităm la un film la fel, când citim, când gătim, când mergem la toaletă, în orice moment al vieţii noastre ne uităm pe telefon. Până şi primul lucru pe care suntem tentaţi să îl facem dimineaţa, când ne trezim, nu este să sărutăm persoana de lângă noi, ci să ne aruncăm ochii în telefon. Şi facem asta în gol, fără o ţintă anume, fără un scop. Dăm scroll la infinit, până se termină şi Facebook, şi Instangram şi Whatsapp. 

Aşa că am decis să evadăm! Trei zile fără internet, fără semnat la telefon, cu telefonul doar pe post de ceas şi cameră foto. Ştiam unde să mergem, mai fusesem, dar parcă niciodată nu ne-am bucurat atât de mult că vom scăpa de telefoane. Aşa că am pus cortul, sacii de dormit, scaunele şi masa în portbagaj, ne-am luat hainele groase la noi şi am plecat. 

De la Bucureşti la Gura Siriului, în trei ore 

Destinaţia, cum v-aţi dat seama deja, a fost Gura Siriului, în judeţul Buzău. Am mers în zona Lacului Siriu, undeva unde numărul turiştilor este încă foarte mic. Zona este foarte bine cunoscută de pescari amatori, dar şi de cei care vor să petreacă câteva zile în linişte. Dar nu se compară, ca aglomeraţie, cu Valea Prahovei, spre exemplu. Pentru că aici nu sunt restaurante, cluburi, nimic! 

De la Bucureşti, am mers până la Ploieşti, apoi spre Vălenii de Munte şi am ţinut drumul drept prin sate până am ajuns în comuna Pătârlagele, din Buzău. Dar cu GPS nu aveţi cum să rataţi destinaţia. Ca să ajungeţi acolo, nu trebuie decât să puneţi pe GPS cabana Valea Neagră, din Siriu, şi veţi găsi un peisaj perfect! Odată ajunşi în zonă, tot ce trebuie să faceţi este să găsiţi un loc bun de pus cortul şi să strângeţi lemne pentru focul de tabără. Şi aveţi de unde, că sunt foarte multe crengi uscate pe jos. 

Animale sălbatice 

Dacă urşi  nu am întâlnit în zonă, ei nefiind la fel de obişnuiţi cu oamenii precum cei din zona Braşovului, în zonă veţi vedea vulpi, dar şi pârşi, nişte veveriţe înrudite cu şobolanii, dacă nu ştiţi cum arată. 

Şi mai sunt şi nişte câini foarte mari de la stâna din zonă, care sigur vă vor vizita în căutare de mâncare. Sunt docili, stau la mângâiat, dar ideal ar fi să nu lăsaţi mâncare sau gunoi pe afară în timpul nopţii. 

Trasee montane 

De la cabana Valea Neagră aveţi posiblitatea de a urca spre Lacul Vulturilor, un loc mirific în zona Siriu. Problema este legată de marcaje, care lipsesc în multe porţiuni ale traseului, aşa că va trebui să vă orientaţi foarte bine, dar şi de timpul de urcare. Pentru că placa de la cabană scrie că veţi ajunge la lac în 2 ore şi jumătate, însă de fapt veţi face cam patru ore. Şi panta de urcare este destul de înclinată. Sus, pe platou, aproape de Poarta Vânturilor, s-ar putea să vă întâlniţi iar cu nişte câini de stână, dar aceştia nu sunt foarte docili. Ideal este să îi ţineţi la distanţă şi să fiţi atenţi la ei, pentru că au obiceiul să se strecoare prin spatele turiştilor. Şi nu sunt mici deloc! 

Mai există şi opţiunea cascadei Caşoca. Acolo puteţi ajunge cu maşina, dacă puneţi destinaţia pe GPS. De la cabana Valea Neagră până la Caşoca sunt aproximativ 20 de kilometri. Dar merită şi cascada! 

Read More

Oţelul, la un pas să dispară din nou. Iulian Apostol: Nu mai avem bani!

Oţelul Galaţi, fosta campioană a României, dispărută timp de un an de pe harta fotbalului şi reînfiinţată de suporteri este la un pas să devină din nou doar o amintiri. Cel puţin asta spune Iulian Apostol, managerul clubului, care cere sprijinul primăriei Galaţi. Financiar! Pentru că datoriile clubului sunt foarte mari. 

"Situația e foarte, foarte grea. Dezastruoasă. Unii jucători și-au depus deja memorii la FRF. Nu mai avem bani să continuăm. Am fost notificați de federație, urmează să ni se interzică transferurile în iarnă, apoi vom fi depunctați și, în final, va veni neprogramarea la meciurile din campionat", a declarat pentru ProSport Iulian Apostol, managerul executiv al clubului.

Prima dată am înţeles. Banii venitţi din Liga Campionilor au dispărut, odată cu ei s-a dus şi echipa şi la revedere, la Galaţi se mai juca fotbal doar prin spatele blocurilor sau pe terenurile sintetice din oraş. Apoi suporterii au luat soarta clubului în propriile mâini şi au pus bazele unui proiect îndrăzneţ. Au trecut cinci ani de atunci şi singura performanţă a fost accederea din liga a patra în liga a treia. După două promovări ratate în Liga a doua, Oţelul se vede iar în faţa desfiinţării. Iar singura care o mai poate salva este, culmea, chiar primăria. 

"Așteptăm acum un sprijin de la autoritățile locale. Mai târziu s-ar putea să fie prea târziu. Să ne ajute să depășim momentul critic. Orașul Galați nu poate rămâne fără Oțelul, clubul care a bătut Juventus Torino și a câștigat campionatul României. Suntem între primele echipe în serie, avem ceva rezultate. Reconstruim cu jucători tineri din Galați. E un concept pe care l-am aplicat cu noul an competițional. Toată lumea își pune speranțe în susținerea financiară din partea municipalității", a mai spus Iulian Apostol. 

Ar fi nevoie, din ce înţeleg, de vreo 500.000 de euro. Acum, rămâne de văzut ce vor face consilierii locali, mai ales cei care deţin majoritatea. Anul viitor este unul electoral şi o astfel de mişcare le-ar putea atrage ceva sprijin. Dar vor vedea ei asta? Sau vor lăsa clubul care a câştigat titlul şi supercupa României la fotbal să dispară din nou? 

Read More

"Vând maşina pentru a-mi trata fiica". Apelul disperat al unui părinte pe OLX

Pentru Petru Ciprian Bucur şi familia sa, viaţa a fost una complet normală până acum un an. Împreună cu soţia şi cele două fetiţe, au dus o viaţă decentă în Norvegia, însă împinşi de lipsa unui loc de muncă au decis să se întoarcă acasă, lângă cei dragi, la Suceava. Viaţa le-a fost dată însă peste cap în octombrie 2018, când au aflat că fetiţa lor cea mare, Adelina, în vârstă de doi ani şi jumătate la acea dată, suferă de o boală rară: retinoblastom!

Adelina a fost, după spusele tatălui, un copil complet normal. Extrem de ataşată de sora sa mai mică, jucăuşă, veselă. Nimic nu a prevestit necazul care s-a abătut asupra familiei şi asupra unui suflet de doar doi ani şi jumătate. 

Ce este retinoblastomul

Retinoblastomul este o tumoră malignă oculară, ce se dezvolta în retină. Retinoblastomul apare în general la copiii cu vârste de sub 6 ani, cel mai frecvent diagnosticat fiind la copii cu vârsta între 1 - 2 ani. Frecvenţa acestui tip de cancer variază intre 1 la 18.000 şi 1 la 30.000.

Cum a început totul

"Noi locuiam în Norvegia, am locuit acolo până în martie 2018. Am plecat pentru că nu mai aveam de lucru şi începuseră şi problemele pentru imigranţii cu copii. Sistemul de acolo este puţin atipic. Am decis să plecăm, nu mai aveam motive să stăm acolo. Am ajuns la final de martie în România, am luat-o de la capăt. Eu eram de mult plecat afară, am fost mai întâi în Italia cu familia. Ne-am întors la Suceava pentru că acolo erau naşii fetei şi am zis să venim lângă cineva drag, să încercăm să o luăm de la capăt. M-am înscris şi la şcoala de şoferi profesionişti şi, după ce am trecut de examenul teoretic, în septembrie 2018, am făcut şi toate actele pentru copii, pentru că fetiţele noastre sunt născute acolo. În ziua în care am mers să facem şi paşapoartele, ca să le avem, mi s-a părut că văd ceva în ochiul Adelinei. Soţia mi-a spus că ea nu vede nimic şi că poate sunt eu paranoic. De ziua fetiţei am văzut chestia aia şi am dus-o la un oftalmolog. Medicul să cadă din picioare când s-a uitat la ochiul fetiţei, ne-a zis că e ori cancer, ori e dezlipită retina. Am mers la Bucureşti, la un medic foarte bun, şi acolo ne-a spus imediat că este retino-blastom, cancer. De acolo ne-a trimis la Fundeni, la o colegă de-a dânsului, care ne-a confirmat diagnosticul şi ne-a spus că nu prea se poate face nimic în România. Ne-a întrebat ce vrem să facem şi noi am zis că vrem prima dată să salvăm copilul, şi apoi ochiul dacă se poate", a explicat Petru Bucur. 

Citeşte continuare pe DC NEWS. 

Read More

Despre oameni şi melci - ce ai fi dispus să faci ca să nu rămâi pe drumuri?

Este România de după comunism. Se simte în aer mirosul libertăţii, dar şi al capitalismului. Vechile uzine sunt conduse tot de aceiaşi directori, iar angajaţii se împart între casă, familie şi, mai nou, sindicate. Pentru că interesul trebuie protejat! Este şi cazul uzinei ARO din Câmpulung, care urmează să fie privatizată, iar 90 la sută dintre angajaţi vor rămâne fără loc de muncă. Cel puţin, asta e varianta oficială a directorului uzinei şi a investitorilor francezi. 

Ne întâlnim în filmul ăsta cu Andi Vasluianu, în rolul liderului de sindicat, cu Monica Bârlădeanu în rolul secretarei care îşi doreşte un viitor mai bun, dar şi cu Dorel Vişan, în rolul directorului de uzină. Şi aflăm până unde sunt dispuşi oamenii să meargă pentru a salva uzina şi pentru a-şi salva locurile de muncă, într-un oraş mic, care nu are alte şanse de supravieţuire. 

Asta pentru că, evident, francezii nu au de gând să cumpere uzina pentru a o păstra în funcţiune, nici măcar pentru a schimba domeniul de activitate. Ci pentru a vinde utilajele şi a valorifica la maximum investiţia. Cu oamenii nu contează ce se întâmplă! 

Dar, când vede o reclamă la televizor despre posibilitatea de a primi 50 de dolari pentru donarea de spermă, liderului de sindicat interpretat de Andi Vasluianu îi vine o idee. 1000 de angajaţi, ori 50 de dolari, ori şase donaţii = 300.000 de dolari. Bani suficienţi pentru a cumpăra uzina, a reînnoi licenţa de funcţionare şi a păstra locurile de muncă pentru toţi angajaţii. Dacă va reuşi, veţi vedea în film! 

Cert este că veţi râde copios pe alocuri, şi nici nu vă veţi da seama când vor trece cele aproape 90 de minute din film. 

Vă las aici sinopsisul şi trailerul: 

1992, Câmpulung Muscel.
Fabrica de mașini ARO a dat faliment și urmează să fie privatizată într-o săptămână. Va fi cumpărată de o companie franceză care intenționează să o transforme într-o crescătorie de melci. Dintre cei 3000 de muncitori pe care fabrica îi are în prezent, doar 300 își vor păstra locul de muncă.

George Petrescu, liderul de sindicat (soțul Anei, tatăl lui Viorel) trăiește cu o sumă modică lunară, la fel ca toți ceilalți muncitori din oraș. Neputând să doarmă, într-o noapte, vede o reclamă la televizor despre o bancă de spermă care plătește 50 dolari pentru fiecare donație. Așa îi vine ideea nebunească de a salva fabrica și locurile de muncă ale colegilor săi. Dacă 1000 dintre muncitori își vând sperma timp de o săptămână, ar putea strânge suficienți bani pentru a salva fabrica de la faliment. Așa, ar putea să dea din nou drumul la producție și toată lumea ar avea din nou de lucru.

Read More

Un nou accident în Şendreni, Galaţi. Resistematizarea, inutilă. Prioritatea de şmecher, principala regulă de circulaţie

S-a resistematizat intersecţia dintre DN25 şi DN2B, de la Şendreni, şi tot se fac accidente. Pentru că acolo unde nu funcţionează semnele de circulaţie, este clar că funcţionează doar prioritatea de şmecher. Şi, după ce s-au bătut cu pumnii în piept că nu se văd maşinile care vin dinspre Brăila, şoferii continuă să forţeze întrarea în intersecţie. Atât doar că, dacă înainte forţau în linie dreaptă, acum trebuie să o facă în curbă. Şi nu e deloc uşor! 

Ce s-a întâmplat 

În cazul noului accident, o maşină şi o autoutilitară s-au ciocnit după ce una dintre maşini, nu ni se spune care, nu a acordat prioritate celeilalte. Practic, din ce înţeleg eu, cel care trebuia să cedeze trecerea a văzut că vine o maşină de pe drumul principal, dar a decis că are timp să se bage şi el, că doar maşina fuge. Şi poc! 

Din toată treaba asta înţeleg că a ieşit o femeie inconştientă la venirea celor de la ISU. "La ora 19.38, Dispeceratul Integrat ISU-SAJ a fost anunțat despre un accident auto în localitatea Șendreni, la benzinăria OMV. La locul evenimentului s-au deplasat două ambulanțe SMURD și o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Galați , împreună cu o ambulanță SAJ. Pompierii au acordat primul-ajutor pentru două persoane dintr-un autoturism policontuzionate în urma coliziuni cu un tir care transporta cereale. Bărbatul, în vârstă de 66 de ani este conștient, dar soția acestuia, în vârstă de 60 de ani, este inconștientă, cu multiple traumatisme. Ambele persoane au fost transportate la UPU a Spitalului Județean în vederea acordării ajutorului medical de specialitate", a transmis ISU Galaţi. 

Iar la toate astea, vine şi DRDP Iaşi, care zice că resistematizarea intersecţiei s-a făcut la indicaţiile poliţiei. "Accident la intersecția DN 25, Șendreni, cu DN 2B, pe fondul neacordării de prioritate. Menționăm că intersecția a fost reamenajată recent, cu semnalizare instituită conform recomandărilor Poliției. De asemenea, intersecția a beneficiat de lucrări de reparaţii asfaltice și marcaje rutiere", au transmis aceştia. 

Bine, poliţiştii au indicat, dar nu au întrebat şi şoferii dacă e bine sau nu. Eu zic că ar fi bun un semafor acolo. Poate aşa se mai taie prioritatea de şmecher. Nu?

Read More

Frate, eu cu cine votez?

Frate, eu cu cine votez? Îmi pun întrebarea asta zilnic. Că nu mai ştiu. Dincolo de faptul că sunt mai mulţi candidaţi decât degete la ambele mâini, ştampila are mari şanse să aterizeze fie între candidaţi, fie pe toţi. Nu doar pentru că niciunul nu vine cu ceva concret, ci pentru că, aparent, eşti prost dacă nu votezi cu X sau cu Y. Pentru că toţi au cheia salvării ţării, dar doar acum! Mai încolo, mai vedem noi... 

Nu mă tem să o spun, am votat cu USR la ultimele alegeri. Şi la parlamentarele din 2016, şi la europarlamentarele din 2019. Şi nu îmi pare rău că am făcut-o. Dar îmi pare că băieţii s-au urcat singuri pe un piedestal de pe care cu greu mai văd că votanţii sunt nemulţumiţi. De discurs, de idei, de concepte, de învârteala asta pe după degete şi, în general, de atitudinea de salvatori şantajişti: votaţi-ne acum, că acum e ultima dată când putem salva ţara. Mai încolo, nu se ştie! A, şi să nu uităm, votaţi-ne acum că restul oricum sunt naşpa. 

Am găsit comentariile de mai jos într-o postare a unei doamne care nu cred să fi lipsit prea mult de la protestele din Galaţi. Şi când zic proteste din Galaţi mă refer la alea cu 20 de oameni, purtate seară de seară, în faţa prefecturii din oraş. O doamnă care a spus că nu se mai regăseşte în mesajul transmis de USR - PLUS şi că îi pare rău că a votat cu ei la europarlamentare. 

Aparent, nu este singura care crede asta, după cum se poate vedea. Problema apare când în peisaj intră un domn care îţi spune că, dacă nu votezi cu cine trebuie, eşti retardat. Că na, altfel nu ai cum să fii. A, bine, ai mai putea fi trădător de ţară, dar la mesaje din astea nu s-a ajuns încă! 

Deci, avem de ales între a fi retardat şi a fi... nepăsător. Nu? Că eu aşa înţeleg. Ori votezi cu ăştia, ori votezi cu toţi. Deşi, dacă votezi cu toţi, tot cu ăia naşpa votezi! 

Apropo, să vă zic, eu am rămas fără alternative, că Florentin Pandele s-a retras şi Liviu Pleşoianu nu a adunat semnăturile. Aşa că o să votez cu... 

Read More

Zeci de metode de a-ţi găsi un soţ. Sfaturi din 1958

Eşti femeie? Ai ajuns deja la vârsta la care crezi că nu te mai ia nimeni, că toţi bărbaţii sunt porci doar pentru că nu îţi cântă în strună pe melodia care îţi place, şi singura ta soluţie este să te înconjori de pisici? Atunci, citeşte sfaturile astea din 1958, care îţi spun cum să îţi găseşti un soţ. S-ar putea să fie actuale! 

1. Ia-ţi un câine şi plimbă-l

2. Fă în aşa fel încât să ţi se strice maşina în locuri strategice 

3. Mergi la seral şi la cursuri la care se duc mulţi bărbaţi 

4. Alătură-te unui club de drumeţii 

5. Caută oraşele cu cei mai mulţi bărbaţi. 

6. Citeşte necrologul, în căutarea văduvilor potriviţi

7. Stai pe bancă în parc şi hrăneşte porumbeii

8. Fă-te asistentă medicală sau stewardesă. Aceste femei au cele mai mari şanse să se mărite. 

9. Fii prietenoasă cu bărbaţii urâţi. S-ar putea să fie ultima ta şansă! 

10. Angajează-te într-o companie dominată de bărbaţi. 

11. În autobuz sau tren,  nu te aşeza lângă femei, ci lângă bărbaţi

12. Câştigă bani mulţi - chiar citeam undeva că bărbaţii, mai nou, preferă femeile cu bani, că ei nu au. Deh, aşa e cu metrosexualii ăştia! 

13. Râzi la glumele lui. Inclusiv alea proaste. Din nou, dacă te încadrezi în descrierea de mai sus, s-ar putea să fie ultima ta şansă. 

14. Exersează-ţi talentul la băut. Serios, bărbaţilor le plac femeile care ţin la băutură. Cele care se îmbată dintr-o gură de bere sunt amuzante o dată. După aceea, li se recomandă bere fără alcool! 

Şi ar mai fi câteva pe care le puteţi citi AICI. 

Dar ce vreau eu să vă spun este că nu există o metodă ideală. Nu contează zodia, poate nici vârsta. Ideal e să îţi placă şi să te placă. Aşa cum eşti, aşa cum e! Şi paote că nu ar fi o idee rea, pentru toată lumea, să mai renunţe la unele pretenţii. De genul 90-60-90, să meargă la sală, să aibă maşină, casă, să nu stea cu mă-sa, să nu facă glume porceşti, să nu se uite la alte femei pe stradă, să nu stea cu orele în faţa oglinzii, să nu se uite la fotbal, să nu iasă prea des cu fetele, să nu aibă alţi prieteni. 

Că dacă eşti una dintre persoanele astea, nu ai nicio şansă să îţi găseşti un soţ sau o soţie. De fapt, ai o şansă. Dar s-ar putea să se termine naşpa! 

Read More

Glass - despre super eroi în lumea reală

"Prenume - Glass. Nume - Domnule!". Samuel L. Jackson demonstrează încă o dată de ce este unul dintre cei mai buni actori, indiferent de rolul pe care îl interpretează. În "Glass", se întâlnesc trei personaje memorabile: Kevin Wendell Crumb (gazda Hoardei, adică 12 personalităţi diferite într-un singur corp), Dl. Glass (un geniu malefic, suferind de boala oaselor de sticlă) şi David Dunn (un bărbat indestructibil, singurul supravieţuitor al unui accident de tren). Ce au cei trei în comun? Ei bine, asta NU veţi afla în rândurile următoare... 

Cu Hoarda ne-am întâlnit prima dată în Split, thrillerul inspirat de romanul lui M. Night Shyamalan. James McAvoy a reuşit să combine magistral interpretarea a 11 personalităţi într-un singur corp, centrate în jurul unui singur anti-erou: Bestia. Spre deosebire de celelalte personalităţi, care sunt complet umane, deşi diferite, Bestia aduce şi transformări asupra corpului, culminând cu o forţă supraomenească, dar şi cu capacitatea de a urca pe pereţi precum Omul Păianjen. 

David Dunn, pe cealaltă parte, este un paznic cu forţă supraomenească. Singurul supravieţuitor al unui accident de tren petrecut cu 19 ani înaintea acţiunii din Glass, David Dunn şi-a făcut un obicei din a vâna nelegiuitori şi în a-i pedepsi înaintea poliţiei. 

Cu toate astea, un medic psihiatru reuşeşte să îi captureze pe cei doi antagonişti cu scopul de a-i face să înţeleagă că superputerile lor sunt, de fapt, provenite din autosugestie, nicidecum din vreo mutaţie. Dar cum poţi convinge un om care îndoaie bare de oţel cu mâinile goale că totul e doar în mintea sa? 

Oricum, povestea nu e nici pe departe atât de simplă. În spatele tuturor stă chiar domnul Glass, interpretat de Samuel L. Jackson, care pare neajutorat, ba chiar senil. Dar atunci când nu mai ai nimic de pierdut, de ce să nu încerci totul pentru a demonstra că oameni cu abilităţi supraomeneşti chiar există? 

Ideal ar fi să vedeţi Unbreakable, Split şi abia apoi Glass. Aşa veţi face conexiunile mult mai uşor. Şi veţi înţelege şi finalul, care este absolut perfect! 

Vă las aici sinopsisul şi trailerul. 

Din „Indestructibilul” (“Unbreakable”), revin Bruce Willis, în rolul lui David Dunn și Samuel L. Jackson, în rolul lui Elijah Price, cunoscut și sub pseudonimul de Domnul Glass (sticlă). Lor li se alătură, din “Split”, James Mcavoy, reluând rolul lui Kevin Wendell Crumb și a multiplelor personalități care se ascund în interiorul său, precum și Anya Taylor-Joy, în rolul lui Casey Cooke, singura captivă ce a supraviețuit unei întâlniri cu Bestia (The Beast).

Continuând de unde a rămas Split, Glass îl găsește pe Dunn, aflat în urmărirea lui The Beast, creatura superumană a lui Crumb. Din seria de ciocniri dintre Dunn și Crumb, ce capătă proporții, se relevează că, din umbră, Price e, de fapt, adevăratul păpușar, ce deține secrete cruciale despre ambii.

Read More

Cu şi despre VAR - se pierde fotbalul spectacol sau câştigă toată lumea?

În ultimii doi ani, competiţii importante de fotbal din Europa (Premier League, La Liga, Serie A, Liga Campionilor) au implementat sistemul de arbitraj video, cu scopul de a elimina cât mai multe din erorile de arbitraj. Şi asta este o măsură bună, dat fiind că se ştia de acel 10% pe care arbitrii îl acordă echipelor gazdă sau echipelor mari. Dar atunci când vorbim de VAR, ce se întâmplă mai exact? Se pierde pe drum fotbalul spectacol sau câştigă toată lumea? Pentru că deciziile VAR nu sunt uşor de luat, sunt la interpretarea arbitrului şi durează foarte mult, sunt cazuri în care echipele au de aşteptat minute bune până când centralul ia decizia finală. Sau momente în care jucătorii nu mai îndrăznesc să se bucure la goluri, până când arbitrul nu le dă OK-ul. 

Dublă măsură 

În mod normal,  nu ar trebui să fie nicio problemă în ceea ce priveşte aplicarea VAR. Fazele controversate de gol se analizează în camera video, este anunţat centralul, se uită şi el şi ia o decizie. Dar ce te faci când cei din camera video se fac că nu văd evidenţa, sau centralul pur şi simplu nu vrea să folosească video-arbitrajul? Am văzut asta şi în cazuri pozitive (vezi Ovidiu Haţegan la Dortmund-Barcelona), dar şi în cazuri negative. Prea multe cazuri negative! 

Şi atunci, ce faci? Cum mai e eficient VAR, dacă el depinde tot de central? Ce rost mai are el? Câştigă toată lumea, sau doar cine trebuie? Pentru că folosirea VAR nu este obligatorie, ci stă la latitudinea arbitrului de centru, indiferent cât ar striga în cască cei din camera video. 

Spectacolul, pe moarte? 

Fotografia acestui articol provine de la meciul Leicester City - Tottenham, din Premier League, pierdut de londonezi cu 2-1. În fotografie este arătată o poziţie de offside la milimetru în care se află atacantul lui Tottenham, într-o fază în care a înscris golul de 2-0 pentru echipa sa. Numai că golul a fost anulat. Evident, fără VAR, acest offside milimetric nu s-ar fi dat. Şi probabil Tottenham nu ar mai fi pierdut meciul. 

Deci? Se pierde spectacolul la astfel de faze? Mai ales că vorbim, efectiv, de un fir de păr sau, cel mult, o unghie pe care o are atacantul în faţa fundaşului. Sau se dă şansa echipei mai slab cotate să câştige, corect, un meci? 

Hai, fani ai fotbalului, e mai bine cu VAR sau fără? E mai spectaculos fotbalul cu VAR sau fără? 

Read More

Protestul - un text mai vechi

Sfârşit de aprilie 2015. Vremea e bună de plimbare, aşa că vreo 200 de foşti angajaţi ai APATERM se adună la un loc şi o pun de un marş, paşnic. Se înarmează cu tricouri inscripţionate, îşi promit că nu vor scanda nimic şi încep să se plimbe între Primărie şi Prefectură. Din nefericire, o fac la o oră la care majoritatea bugetarilor sunt deja ieşiţi din tură, aşa că nu prea are cine să îi vadă.

Pe trotuarul celălalt, mai trec alţi o sută de gălăţeni în decurs de doar cinci minute, dar nu se alătură grupului. Se mulţumesc să caşte gura, să arunce o privire a lehamite şi să meargă mai departe. Ba chiar, unii mai fac şi miştouri. „Jos cu Stan, să vă dea pensii, că l-aţi votat, ¸’tu-vă muma-n cur!”, strigă o tuciurie cu chef de glumă şi de harţă. Protestatarii nu reacţionează, ba chiar întorc gluma şi spun că doamna ar fi numai bună de megafon. Dar la un alt protest, nu la ăsta, că ăsta e paşnic.

În fruntea cârdului sunt trei copii, nu mai mari de 10 ani, îmbrăcaţi cu nişte tricouri care le vin precum rochiile. Ei sunt mândri că le poartă, dar nu prea au idee de ce. Sunt nevinovaţi şi tot ce au făcut este să iasă la o plimbare cu bunica sau cu mama. Au fost trimişi şi în linia întâi, să sporească dramatismul. Micuţii protestează, fără să ştie, pentru a avea apă caldă, căldură, dar şi pentru ca politicienii care conduc Galaţiul să îşi facă bagajul şi să plece.  Nici o şansă!

„Fă-mi o poză, hai că stau frumos.”. Tranc-tranc, aparatul declanşează de două ori, semn că mi-a tremurat mâna. „Am ieşit bine, băiatu’? Mă daţi la televizor sau la ziar? Unde pot să văd? Vreau şi eu poza asta să o văd. Mă dai la ziar?”. Omul în cauză nu pare să aibă mai mult de 40 de ani, dar se vede că l-au răpus greutăţile vieţii. Se plânge că  nu are apă caldă, căldură şi că, în unele zile, nici apa rece nu prea curge. Ceilalţi îi susţin părerile. „Nu pe Stan vrem noi să îl dăm jos, că nu din cauza lui a rămas oraşul fără facilităţi. Pe toţi vrem să îi dăm jos, să plece, că ne-au adus la sapă de lemn!”, se aude din mulţime.

Pe internet, gălăţenii care au stat acasă anunţă că la un astfel de protest s-ar alătura şi ei. Dar nu o fac. Preferă să stea tot în spatele tastaturii, în confortul scaunului, şi să privească cum alţii le cer drepturile. Să comentezi e mereu mai simplu. Ăsta e protestul anului 2015. Cel de pe internet, nu din stradă. Pe online, sunt mii de gălăţeni care se plâng că nu au apă (rece sau caldă), căldură, locuri de muncă, un oraş curat, un transport în comun civilizat, în timp ce în stradă ies 200, bătrâni şi copii, unii prea tineri pentru a înţelege ceva, alţii prea în vârstă pentru a schimba ceva. Ăsta e protestul! Paşnic, fără strigăte, urlete, înjurături, bannere şi bătaie. Şi fără oameni politici în jur. Deşi în a doua zi de protest s-a aciuat un vânător de voturi în mulţime. Dar a fost mirosit repede de oamenii simpli. „Vrea ciolanul şi ăsta, dar nu vede că noi nu susţinem politica deloc? E ca şi cum am fi fost violaţi, dar acum vrem alt violator, că primul nu ne-a plăcut aşa tare.”, vorbeau între ei câţiva manifestanţi.

Au fost două proteste, în două zile alăturate. Gălăţenii spun că mai urmează şi altele, mai bine organizate, cu autorizaţie de la primărie, cu tot tacâmul. Probabil nu vor mai participa copiii, că vin jandarmii şi împart pulane în stânga şi în dreapta, dacă se sare calul. Şi se sare! Atunci şi presa va avea despre ce să scrie, mai mult de câteva rânduri şi două poze. Atunci să vezi dramatism! Până atunci, e doar o plimbare.

Read More

Degeaba eşti hipster, dacă nu ştii să scoţi un copil din lift

Dacă ai barbă şi tot ce îi poţi spune unei fetiţe de clasa I care ţipă disperată după ajutor că s-a blocat în lift este "nu mai ţipa, că deranjezi vecinii", rade-te! Serios! Nu eşti hipster, nu eşti bad boy!

Ca să nu mai zic că după asta, vecinul meu drag a plecat, pur şi simplu. În timp ce fetiţa ţipa în continuare şi apăsa butonul de alarmă. Şi acum pe bune, nu îţi trebuie facultate ca să deblochezi un lift care nu are uşile interioare închise bine.

Dar, pentru unii e mai uşor să treacă mai departe. Cumva, mă bucur că s-au dus vremurile alea în care vecinii de la bloc se cunoşteau între ei. Că pe vecinul ăsta chiar mă bucur că nu îl cunosc!

Read More

La Vita e Bella, un clasic al cinematografiei. De neratat!

“Buongiorno, principessa!”. Asta este replica care îţi rămâne în cap de fiecare dată când vezi “La Vita e Bella”, filmul lui Roberto Benigni despre Italia celui de-al Doilea Război Mondial. Mai exact, despre un ospătar Italian care se îndrăgosteşte de o profesoară din înalta societate, cu care se căsătoreşte şi face un copil. Însă ospătarul este evreu, la fel cum este şi unchiul său, iar în perioada 1939-1945, niciun astfel de om nu era în siguranţă.

Guido Orefice şi fiul său, Giosue, sunt luaţi de nazişti şi duşi în lagărul de concentrare, însă abia aici începe povestea curajului lui Guido. Pentru a salva inocenţa fiului său, Guido inventează povestea unui joc în lagăr, premiul întâi fiind chiar jucăria preferată a fiului său: un tanc! Scopul jocului? Să aduni 1000 de puncte. Şi, pentru că viaţa în lagăr nu e roză, punctele se adună, conform poveştii, respectând regulile: fără să fie cerute gustări, fără gălăgie, stat ascuns.

Totul în timp ce Guido este pus la muncă silnică, precum ceilalţi bărbaţi din lagăr. Doar că povestea nu este simplă, mai ales după ce toţi copiii din lagăr dispar, iar câţiva bărbaţi îi povestesc copilului ororile la care sunt supuşi cei care merg la camera de gazare.

Dar mai multe veţi vedea în film, pentru că este mult prea bun pentru a fi divulgat cu totul. Vă veţi întâlni în film şi cu o bună porţie de râs, deoarece începutul este mai mult de comedie decât de dramă. 

Veţi vedea cum a reuşit Guido, umilul ospătar, să o cucerească pe Dora, iubita unui înalt funcţionar Italian, veţi vedea replici şi momente care vă vor face să râdeţi cu gura până la urechi. 

Dar cel mai important este că veţi vedea o poveste despre curaj, până la final. Despre ce înseamnă să lupţi pentru a păstra inocenţa unui copil pe care războiul nu a reuşit să îl atingă. Finalul vă va emoţiona, vă va face să plângeţi, poate, dar cu siguranţă vă va face să mai vreţi să vedeţi filmul o dată!

Filmul a fost un succes de critică și financiar, Benigni câștigând Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în 1999, precum și premiile Oscar pentru Cea mai bună coloană sonoră și Cel mai bun film străin.

Read More